NOUTĂȚI

luni, 6 aprilie 2015

Grasu XXL începe turneul național "Drumul spre succes"

După lansarea albumului "Drumul Spre Succes", Grasu XXL va începe turneul cu același nume, susținut de Forward Agency, care include 17 orașe: Sibiu, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Focșani, Onești, Brașov, Sighișoara, Ploiești, Timișoara, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Iași, Botoșani, Bacău, Satu Mare, Baia Mare și Zalău.

Pe parcursul turneului, Grasu XXL va fi însoțit în toate cele 17 concerte de invitații speciali: Spike, Mitză, Tranda, Junky și DJ Oldskull.

Turneul începe joi, 16 aprilie, la Sibiu, în Club Liquid, și va dura aproximativ 7 săptămâni, turneul "Drumul Spre Succes" urmând să se termine la Zalău, pe 30 mai, după șase weekend-uri pline cu muzică bună.
Pe 23 martie, Okapi Sound și Universal Music România au prezentat cel mai nou album Grasu XXL, "Drumul Spre Succes", un material produs la Okapi Sound Studio, în ultimii cinci ani. Albumul conține 13 track-uri și poate fi ascultat sau descărcat prin Deezer, Zonga, iTunes și Google Play Music sau achiziționat direct în format fizic pe vinil, digipack sau digipack deluxe din GetMusic, eMAG, Media Galaxy, Altex sau orice librărie Cărturești.

Anunță-ți toți prietenii și vino alături de Grasu XXL în "Drumul Spre Succes"!
Datele turneului "Drumul Spre Succes" sunt următoarele:

16 aprilie – Sibiu - Liquid The Club
17 aprilie – Oradea - Avenue The Club
18 aprilie – Râmnicu Vâlcea - Tao The Club
24 aprilie – Focsani - Bawary Club
25 aprilie – Onești - Club Seasons
7 mai – Brașov - Goha Studio
8 mai – Sighișoara - Aristocrat Society Club
9 mai – Ploiești - Zappa Club
14 mai – Timișoara - Porky's
15 mai – Cluj-Napoca - Club N.O.A.
16 mai – Alba Iulia - Club Stage
21 mai – Iași - Sunrise Club (Ciric)
22 mai – Botoșani - Grand Irish
23 mai – Bacău - Club Marinarul
28 mai – Satu Mare - Club Insomnia
29 mai – Baia Mare - Insomnia Club
30 mai – Zalău - Divino Club
Dă like paginii HipHopArt.ro pentru cele mai noi articole hip-hop

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2014 - 2018 HIPHOPART.RO - Toate drepturile rezervate.
Designed By Blogger Themes | Seo Blogger Templates