NOUTĂȚI

duminică, 7 septembrie 2014

Recenzie Lansare album Celălalt - 961

Pe 5 septembrie a avut loc în clubul B52 din Bucureşti lansarea albumului "961" semnat Celălalt, membru Ateliere de Creaţie. Cel de-al doilea album solo al lui Celălalt, "961", conţine 21 de piese, fiecare reprezentând o stare, o parte sau un moment din viaţa artistului.
Evenimentul a fost unul special, deoarece a avut o latură caritabilă. La eveniment publicul a putut face donaţii de haine, cărţi, jucării şi alte obiecte pentru familiile defavorizate din mediul rural şi pentru copiii săraci proveniţi din centre de plasament cu care soarta nu a fost la fel de darnică. Obiectele vor fi distribuite cu ajutorul asociaţiei "Hai să ajutăm".
Atmosfera de la concertul de lansare al albumului a fost una deosebită, deoarece publicul a fost foarte receptiv şi implicat. Pe parcursul concertului, Celălalt a urcat pe scenă alături de O Bere şi Un Cui, Vapor, Omu Gnom şi Smokey.
Albumul a putut fi achiziţionat la intrare, iar pentru persoanele care nu au ajuns la concert, poate fi comandat la albumcelalalt@gmail.com.
Fotografiile pot fi văzute pe Facebook sau pe HipHopArt.ro .
Nu uita să dai like sau share paginii HIPHOPART.RO pentru cele mai noi articole din sfera hip-hop

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Copyright © 2014 - 2018 HIPHOPART.RO - Toate drepturile rezervate.
Designed By Blogger Themes | Seo Blogger Templates